Agenția Națională de Administrare Fiscală și Asociația Spirits România colaborează pentru combaterea pieței neagre din industria băuturilor spirtoase

Comentariile sunt închise pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală și Asociația Spirits România colaborează pentru combaterea pieței neagre din industria băuturilor spirtoase comunicate de presa

BUCUREȘTI, 13 aprilie 2017 – Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Asociația Spirits România, organism reprezentativ al producătorilor și importatorilor de băuturi spirtoase din România, au stabilit în cadrul unei întâlniri dintre conducerea ANAF, reprezentată la nivel de vicepreședinți, și conducerea Asociației Spirits România, care a avut loc în data de 12 aprilie 2017, demararea unei colaborări pentru a combate piața neagră din industria băuturilor spirtoase, în condițiile în care consumul de alcool contrafăcut este la un nivel ridicat în România, cu efecte negative asupra societății și economiei.

Un parteneriat strâns între autoritățile publice, industrie și societatea civilă este esențial atât pentru însănătoșirea pieței de băuturi spirtoase, cât și pentru creșterea nivelului de taxe colectate la bugetul de stat. În acest sens, Asociația Spirits România și ANAF au agreat să colaboreze în perioada următoare prin acțiuni de prevenție și control pentru diminuarea producției și comercializării nefiscalizate a băuturilor spirtoase, Asociația Spirits România angajându-se să contribuie în timp real cu informații privind cazurile de evaziune fiscală, contrabandă sau contrafacere de alcool sesizate în piață.

Acest fenomen afectează negativ atât statul care pierde prin neîncasarea taxelor și impozitelor, cât și companiile care operează legal în această industrie, limitându-le potențialul de dezvoltare, de creare de noi locuri de muncă, de investiții în facilități de producție locale și afectându-le puternic competitivitatea pe sectorul exporturilor. În plus, consumul de alcool ilicit, a cărui calitate nu este în niciun fel controlată, reprezintă un risc major pentru sănătatea consumatorilor și le poate pune în pericol viața.

Conform datelor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, Romania este pe primul loc in Europa la consumul de alcool ilicit si cu 42% sub media europeană la consumul de alcool înregistrat.

Combaterea pieței negre din industria alcoolului, în toate formele ei, este o prioritate pentru ANAF, iar creșterea nivelului de cooperare cu mediul de afaceri este obiectiv strategic care va contribui la succesul acțiunilor operaționale de control, derulate în prezent, precum și la îmbunătățirea cadrului legislativ” a declarat vicepreședintele ANAF, domnul Florin Tunaru, în cadrul întâlnirii.

Experiența din alte state europene ne-a arătat că cele mai eficiente metode de combatere a consumului dăunator de alcool sunt parteneriatele public-private între autoritățile publice și industrie și ne-am propus să realizăm această colaborare și în România” a declarat Tudor Furir, președintele Spirits România.

Comments are closed.