Agenția Națională de Administrare Fiscală și Asociația Spirits România colaborează pentru combaterea pieței neagre din industria băuturilor spirtoase

BUCUREȘTI, 13 aprilie 2017 – Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Asociația Spirits România, organism reprezentativ al producătorilor și importatorilor de băuturi spirtoase din România, au stabilit în cadrul unei întâlniri dintre conducerea ANAF, reprezentată la nivel de vicepreședinți, și conducerea Asociației Spirits România, care a avut loc în data de 12 aprilie 2017, demararea unei colaborări pentru a combate piața neagră din industria băuturilor spirtoase, în condițiile în care consumul de alcool contrafăcut este la un nivel ridicat în România, cu efecte negative asupra societății și economiei. Continue Reading

Comentariile sunt închise pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală și Asociația Spirits România colaborează pentru combaterea pieței neagre din industria băuturilor spirtoase comunicate de presa

Mai mult

Asociatia Spirits Romania deruleaza o campanie pentru combaterea consumului de alcool in randul minorilor

BUCUREŞTI, 25 noiembrie 2015 – Asociația Spirits Romania, organism reprezentativ al producătorilor și importatorilor de băuturi spirtoase din România, împreună cu partenerii săi, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Federația Română de Fotbal, Carrefour România și Rewe România, anunță derularea campaniei de informare publică „Suntem mulți”,   dedicată combaterii și prevenirii consumului de alcool în rândul minorilor. Continue Reading

Comentariile sunt închise pentru Asociatia Spirits Romania deruleaza o campanie pentru combaterea consumului de alcool in randul minorilor comunicate de presa

Mai mult

Asociatia Spirits Romania sustine reducerile de taxe din domeniul bauturilor spirtoase din noul Cod Fiscal

BUCURESTI, 21 iulie 2015 – Asociația Spirits Romania, organism reprezentativ al producătorilor și importatorilor de băuturi spirtoase din România, susţine adoptarea măsurilor de reducere a poverii fiscale din sectorul băuturilor spirtoase prevăzute în noul Cod Fiscal, întrucât acestea au potenţialul de a diminua evaziunea fiscală de peste 75% din această industrie, fără a implica şi o scădere a veniturilor statului din taxele colectate în acest domeniu. Continue Reading

Comentariile sunt închise pentru Asociatia Spirits Romania sustine reducerile de taxe din domeniul bauturilor spirtoase din noul Cod Fiscal comunicate de presa

Mai mult

Spirits Romania deschide un capitol dinamic in sectorul national al bauturilor spirtoase

Cei mai importanţi producători şi importatori de băuturi spirtoase au decis înfiinţarea unei noi asociaţii patronale, denumită Spirits Romania. Asociaţia îşi propune să devină atât un partener şi un susţinător al Guvernului în implementarea măsurilor pentru crearea unui mediu de afaceri sănătos în sectorul băuturilor spirtoase, cât şi un promotor fervent al aplicării legilor din domeniu, cu scopul asigurării unui mediu de afaceri concurenţial corect între toţi jucătorii din piaţa de băuturi spirtoase din România. Continue Reading

Comentariile sunt închise pentru Spirits Romania deschide un capitol dinamic in sectorul national al bauturilor spirtoase comunicate de presa

Mai mult